Nemerit

Doamne,
În satele din inima mea nu au venit înca romanii,
Nu i-am primit.
Stiam ca daca vin îi vor chema pe toti
La numarat;
Si-atunci aveai sa vii si Tu.

În popasul gândurilor mele
Nu s-a împlinit nici o profetie
Nu s-a nascut,
n-a fost ucis nimeni;
am concediat preotii,
am alungat magii,
am adormit pastorii.

Acum, astept
Sa nu vii.

Oricum nu am nici tamâie,
Nici aur,
Nici credinta,
Nici turma si nici iesle.

Asadar, ai veni pentru asa saracul de mine?

_____________________________________________________________________

gandul 1
Cine stie a câta oara, planeta porneste colindul pe uliti bântuite de ne-romani, de       ne-evrei, de necrestini.
Este de ne-nteles cum luni întregi ne comportam ca niste pagâni, iar dintr-odata, ne amintim ca purtam numele Lui.
Desi S-a nascut de veacuri, desi Irod a murit, desi hangiul a fost un personaj negativ, ne prefacem ca am uitat. Îl înfasam din nou pe Mântuitorul, îl trimitem la Betleem.
În timp ce noi ne reimaginam pastorii superevlaviosi de pe coline, îndraznim sa ne consideram si  întruchipare a magilor. Ne palce sa-L stim pe Dumnezeu copil.
Un prunc. Ce poate sa vrea un prunc. Pruncul accepta orice; Pruncul nu întelege tot; Pruncul nu are pretentii de la straini, nu stie sa spuna (si chiar daca ar spune, ma pot preface ca nu pricep).
Pruncul e un personaj comod. Si mama Lui e un personaj comod. Si ea, tace uimita, si ea accepta orice, si pe ea o putem induce în eroare. Nu zice nimic, nu reactioneaza, de parca n-ar fi vie (cum de fapt nici nu e).

Oare sa aiba legatura placerea cu care comemoram doar pruncia Mântuitorului si moartea Lui, cu faptul ca în ambele situatii El nu a cerut decât foarte putin?
Îmi convine un Dumnezeu la nivel de Prunc, pentru simplul fapt ca am impresia desarta ca L-as putea pacali?
Ma satisface un scâncet dintr-o iesle si vreau sa nu mai plece de acolo? Ca daca pleaca, va creste, va vorbi, va trai, ma voi simti dator, voi fi mustrat de viata lui, voi trai în lumina, ma va trimite în misiune.

Ce idilic, sa cânti colinda dupa colinda, sa condamni pe irozi, pe iudei, pe neprimitorii de oaspeti si sa visezi ca esti mai bun.

Da, ma rog, nu-i asa ca spre deosebire de hangiul acru si neprimitor, eu am casa goala când Îl refuz pe Dumnezeu? Hangiul macar avea ocupat, dar eu?
Nu-i asa ca  ma bucura nasterea Lui atunci? Nu-i adevarat ca mai bine Îl comemoram decât sa-L tot avem cu noi în orice zi?

Prin ce deformare de gânduri am reusit sa transformam pe Cel ce e Stapânul universului într-un anual musafir de sarbatori?

Îl mai cauta oare inima mea?

____________________________________________________________________

gandul 2
Auzi si tu clopotul de dincolo de istoria noastra?

Asculta! Nu seamana cu nimic din ce vedem si auzim în jur.
Într-o noapte când bogatii duhneau de îmbuibare; într-un timp când firmamentul îsi schimbase harta, sub privirea uimita a magilor din departari, atunci venea El.
Cu exactitatea profetiilor împlinite, cu lectia smereniei în cea mai deplina materializare, cu pacea, cu razboiul, cu dragostea si ura de dincolo de inimi.
Într-o noapte când se luase curentul, când tramvaiele înlemnisera în nefiinta, când preotii exersau cum sa nu spuna lectia, iar demnitarii se agatau de iluzii, atunci a venit.
A intrat pe poarta la care nu erau strajeri; a coborât prin alta galaxie; s-a întrupat fara certificat si fara  vreo clinica de lux.
Venea din durere, a lui Dumnezeu, prin durere, a mamei sale, pentru durere, a mea   si-a ta.

De-atunci si pâna azi, în fiecare an am fost la fel. La fel am evitat slujirea, la fel am deformat lumina si într-un mod neînteles am stins si dragostea.
Când ne trezim e iarasi sarbatoare, sarbatoarea Lui,  a noastra, a nimanui.

La ce bun, când El este deja departe; când eu nici nu-L cunosc într-adevar, iar omenirea nu-l vrea pe El ci doar întruchiparea Lui.

De fapt, ce rost mai are sa vorbim. Ce-ar fi sa privim în inima noastra; este acolo? Daca Îl strig, îmi raspunde de aproape ori nici nu-L mai aud?
Daca s-ar naste prin minune aici, acum, eu unde m-as afla?

___________________________________________________________________

Eroare

Oamenii cred ca Te-ai nascut de mult si ca-Ai trecut
Ca numai  trei drumeti si-o turma de ciobani Te-ar fi zarit
Ca poate nici n-Ai fost, si numai lor li s-a parut
De vreme ce Irod a cautat si pân-acum nu Te-a gasit.

Colinzile sculptate-n ramuri  de zapada
Tot spun  ca Ai ramas un prunc, si parca ai venit
Dar ochiul nostru stins nu poate sa mai vada
Prin negura de vremuri de ce nu Te-au  primit.

Ne îndraznim sa colindam prin noaptea dintre gânduri,
Sa populam  scenariul cu romani, cu magi
Si facem Betleem  din clopot de framânturi
Ca niste dezertori spre unde înca ne atragi.

N-avem hangii prea ocupati nici preoti complotând
Nici iesle n-am zidit, si n-avem smirna
Suntem mult mai saraci decât am fost oricând
Si daca ai veni, pastorii n-au nici o colinda.

E-un secol cu-ntâmplari si asteptari neasteptate
Nu Te urâm; cum am putea, când nu Te stim
Noi asteptam un alt Mântuitor , în alta noapte
Desi am înteles de-atunci, ca neprimindu-Te, murim.

Te-ntrebi si Tu cum s-a croit ne-înteleasa vrere
De-a nu mai vrea nici sa traim si ultimul putin!
Ce alifii s-ar cuveni sa-atinga în tacere
Atâta  nesperanta zidita din venin?

Iar eu desi visez, nu îndraznesc vreo rugaciune
Desi nu-s mag, visez ca am tamâie
Si uit ca am pe-aici doar marea goliciune
Si plec din nou spre ieri ce mâine va sa vie.

Te voi gasi, ca m-ai gasit la vreo rascruce
Ai vrea sa vii pe drumul meu si sa-l îndrepti?
Te chem sa fii Lumina care ma conduce
Te rog sa ma asculti si înc-odata sa ma-nveti!
______________________________________________________________

Traditie

În fiecare an îti colindam si ieslea si pastorii
Si magii i-am adus atâta loc în fiecare an
Si ne plecam la fel cu toti închinatorii
Apoi Te invitam ca oaspete la noul nostru han.

Acelasi ritual , ca niste gemene scenarii
Aceleasi melodii, aceiasi noi la fel de prefacuti
Citim fagaduinti, rostim discursuri, daruim dolarii
Ne salutam la fel de plictisiti, la fel de muti.

În timp ce Tu o iei mereu de dincolo de veacuri
Si treci prin profetii, ca sa ne fii Cel Asteptat
Noi adunam spectacole si fleacuri
Sa nu Te prinzi ca înca-un secol Te-am uitat.

Tu vii si Te prefaci ca-ti suntem credinciosi
Sperând ca într-o zi vom fi macar ai Tai
Te-ascunzi în iesle de copii neputinciosi
Ca sa ne plângi de mila, cât mai suntem de rai.

Ce sarbatori ar înalbi întunecatul gând
Si ce colind s-ar mai putea trezi în nepasari
Cum ar putea un clopot  de-o vesnicie stând
Sa mai trezeasca  doruri, sa cheme cautari.

De asta n-as prea vrea sa Te mai nasti  si-acum,
Ar fi la fel, ba, mai  banal ca alta data
Si-as fi un dram mai ipocrit si mai postum
Ca sa ascund dibaci o inima patata.

Mai bine Te-ai întoarce, din vremea ce-a trecut
Poate asa Te-as recunoaste mai usor
Poate m-as naste eu murind de tot ce Te-am durut
Si n-as mai fi atât de lesne tradator.

Sa-ti spun ca Te iubesc si ca Te caut? Tu o stii.
Citesti în viata mea ca într-o carte de  copil
De-aceea sa ne-ajuti sa fim doar noi copii
Si sa ne nastem iar în palma Ta cât mai umil.
_____________________________________________________________________________

sondaj :
la nasterea Lui

Daca ai afla ca azi s-a nascut Mântuitorul, ce ai face?
Ce crezi ca ar face lumea?
Crezi ca ar mai avea dusmani?Pe cine?
Cu ce ai putea înlocui tamâia, smirna si aurul?