La fiecare hotar de vreme, ne oprim. Privim înapoi cautând urme, intuind consecinte ale trecerii noastre. Adunam socoteli neîncheiate, platim polite pentru mâine, achitam datorii, pentru ca  nu e bine sa pornim la drum îndatorati.

Socotim ca odata rupta ultima fila, calendarul coboara în neîntoarcere împreuna cu el si esecurile si greselile si rautatile noastre.

Pe de alta parte începutul, pare a fi o noua sansa. Ne spunem ca poate macar de aici înainte va fi altfel; vom fi mai biruitori, mai cu rabdare, mai spirituali, mai întelepti, mai…
Avem credinta  ca, de undeva dintr-un izvor ne mai stiut, vom gasi putere sa fim consecventi cu decizii luate, cu promisiuni între noi si Dumnezeu.

Dorinta de a fi altfel, îsi cauta ancora pentru speranta de a se întâmpla.

Nu doar noi pretuim începutul. Nu doar pentru noi este importanta a doua sansa. Pentru ca, în definitiv, întregul Plan al Mântuirii propus de Dumnezeu, se bazeaza pe a doua sansa. Mântuitorul chiar din acest motiv S-a jertfit pentru ca noi sa reavem un început.

Exista la atletism, nenumarate repetari ale semnalului de start, din motive diverse numite tehnic start ratat.
În sens figurat vorbind, oare câte starturi am ratat? Câti ani au început si s-au sfârsit fara ca eu sa fiu în cursa?
Cine mai stie câte începuturi m-au gasit cu gândul obosit, ocupat, în alta parte. Iar prezenta, promisiunile, chemarea lui Dumnezeu au trecut în inconstientul meu fara ca macar sa –mi fi dat seama?!

De câte ori am uitat fagaduinta primita chiar pe scaunul pe care am stat?
Si daca am luat-o cu noi, ni s-a întâmplat ca am pierdut-o printre banalitatile zilelor.

Acum avem o noua sansa: e sansa de a primi si de a lua cu noi o promisiune; promisiunea ca EL va fi cu noi…Matei 28;20