PLUG(usor)
DIAMANTUL
CABINA DE MACHIAJ
TESTAMENT

_________________________________

Plug(usor)

Poate mâine,
Când va ninge alta vreme peste lume
Va va fi mai bine
Ori mai greu.
Vor veni poate frânturi de bine,
Va fi nor cândva,
Poate mereu.
Ne rugam
La Dumnezeul nostru Bun
Sa va împleteasca vis si pâine
Peste alergari,
Peste popas,
Sa ramâneti mai la fel de calzi si buni
Ca mai ieri
La fel si mâine.

Sa va urce mai departe zarea,
Sa va fie mai aproape El,
Înca-o zi sa ne ciopliti model,
Poate ca va trece mai degraba asteptarea !

Diamantul

Tainuit
Între zabrelele viselor tale
Sta diamantul.
Tu stii despre el,
Îl ascunzi
Si
Te doare;
Sângerezi la fiecare stralucire ucisa,
La orice muchie tocita
Te zbati
Între a-l darui pe degeaba
sau
A fi putred de bogat.
Te doare sa-l ascunzi,
Te doare sa-l oferi.

Diamantul
Este cuvântul de bine
Îl poti ucide tacându-l
Îl poti nemuri
Prin rostire.

Cabina de machiaj

Maestre ,
Auzi cum urla multimea?
Multimea ma cauta,
ma vrea!
s-au aprins reflectoarele
Machiaza-ma maestre mai iute !
Vreau ochii migdalati si mari,
Ce daca nu mai vad cu ei!
Vreau fata sclipitoare
Si fa-ma mai înalt, maestre !

Nu, nu lasa nimic din mine sa se vada ;
Ei nu ma vor pe mine,
Ei vor sa se vada pe ei.
Nu, adevarul ascunde-l într-un cufar
Poate am sa-l port altadata;
Aici se poarta minciuna,
Stralucirea,
Misterul…
Grabeste-te maestre !….

……………..
Spectacolul e pe sfârsite
Apune în curând ipocrizia, stralucirea,
Si va orbi reflectorul.
Cabina de machiaj va fi pustie,
Va încolti din fire de lumina
Cerul.

Testament

Un om a plecat pe ultima carare,
Ai lui l-au plâns cu bocet si framânt
Iar într-o zi notarul, în sala cea mare,
A citit din testament ultimul sau cuvânt:

„Poate ca plângi de jale dupa mine
Nepricepând de ce am strâns si am plecat.
Dar vreau sa te întreb: cât stii de bine,
Ca eu am fost altfel cu-adevarat ?

M-ai tot vazut ca pe-o icoana fericita
Si am pozat mereu cu aura de sfânt.
Cum sa-ntelegi robia mea cumplita,
Când viforul din mine fluiera a susur frânt?

De ochii lumii am citit discursuri
Pe care le-am furat din marii întelepti
Si-am vrut sa crezi ca am raspunsuri
Te-am înselat ca de la mine poti sa-nveti.

Si cum sa stii ca doare chiar inima mea
Daca eu însumi n-am trait deloc?
Te-am pacalit sa crezi ca sunt o stea
Fara sa-ti spun ca stralucirea mea e-un joc.

Am fost asa cum lumea ar fi vrut
Iar lumea, pentru mine, ai fost tu
Când am vazut ca vrei sa fiu un prefacut
M-am conformat si-am fost si da si nu.

E vina mea ca n-am trait doar ce eram ?
Esti vinovat ca pretuiesti fiintele perfecte?
Multimea nu-i de vina nici un dram,
Multimea suntem noi, cu haruri si defecte.

Acum îti las prin testament de drept
Vestirea ca-i aproape frângerea veciei
Când se va spune; „Cine este drept
Sa aiba mai departe dreptul bucuriei !”

Citeste volumul CUMPENE , Editura Majesty