Întrebari pentru badica NOREL
1. De felul tau esti un tip serios (fata te ajuta sa fii profesor), arata-ne putin din celalalt Norel, cel care poate trezi zâmbete!
Eu m-am considerat adesea prea jucaus, prea sociabil, prea glumet Când eram mic, primeam mângâieri în par, zâmbete si aprecieri indirecte (catre mama sau soru-mea) tocmai când îmi toca gurita replici isteto-glumete si relatari logoreice. Si cum devenisem dependent de luat în brate, de mâini care în joaca îmi ciufuleau parul (care asa ramânea – pâna la fix 14 ani nu m-am pieptanat vreodata), mi-am consolidat pozitia de Aschiuta.
Apoi, am ajuns la seminar si m-am busit de seriozitatea multora dintre colegi. La seminar nu existau mângâietorii si apreciatorii cu care eram eu simbiotic. Ba chiar pâna în anul 5, eu am tot crezut ca profesorii nici nu ma stiu pe nume. Seminarul are mult de-a face  cu ”solemnizarea” mea pe care am considerat-o un proces de echilibrare necesar, sosit la timp. Si o taina: cel mai serios par atunci când sunt precaut în fata oamenilor. Eu sunt eu (cel zâmbaret) doar dupa ce simt ca omul îmi da credit.

2. Esti autorul unui cunoscut si îndragit volum de versuri OGLINDA DE BUZUNAR, de ce acest titlu, cum ti-a venit ideea si care este poezia pentru care ai scrie volumul chiar de ar fi singura?
Mi-am dorit un volum nepretentios în care sa fie suficient sa privesti scurt ca sa gândesti sau sa simti. În plus, am vrut o oglinda care, desi vorbeste despre autor, sa fie capabila sa-l reflecte pe privitor…
Ar fi fost simpatic sa am o poezie asa cum spui tu, dar nu cred ca am. Eu îmi percep poeziile ca pe niste exercitii de deprindere cu lirica si m-am obisnuit sa mi le privesc critic. Totusi, ca sa nu te dezamagesc de tot cu raspunsul, uite, am pe blogul meu câteva dintre poeziile care îmi sunt mai aproape de suflet

3. Cum stam cu însuratoarea? Ai ceva de spus? Cum arata în viziunea ta femeia pe care o cauti spre a fi doamna Iacob?
Încep sa primesc mai des întrebarea asta. Si raspund mereu mai simplu )
Mi-as  dori sa fie frumoasa cât sa o plac eu, cu suflet cât sa încapa usor Dumnezeu, cuminte cât sa nu ma sperie si isteata cât sa o admir.
Asta e tot, pe cuvânt

4. Daca ar fi sa aduci ceva din trecut (care desi nu pare în epoca netului, este destul de demult) care ar fi acel ceva pe care l-ai aduce?
Fara sa stau pe gânduri, as aduce înapoi simplitatea vietii de altadata, cu timpul lent, cu natura mai pura si cu oamenii mai putin individualisti sau capitalisti. As aduce înapoi fericirea din viata curata de familie înlocuita de carierism sau shopping.

5. Cum a început prietenia cu versul?
Discret. Ca în povestile în care se îndragostesc doi tineri care nu se asteptau deloc la asta (si în care baiatul nu visa niciodata ca fata aceea se va uita la el). Eu sunt baiatul, desigur

6. Numeste un profesor de care te-ai atasat si de la care ai avut de învatat foarte mult… caruia îi datorezi probabil parcursul tau în viata…
Wow, ce întrebare. Si mai ales ce surpiza am, acum, când caut un raspuns… Descopar cu multa recunostinta ca în viata mea au fost multi oameni cruciali. Sa ma ierti Nixon, dar îmi dau seama ca va fi mult mai interesant sa nu dau doar un nume, ci mai multe, fiecare semnificând cele mai mari lectii pe care le-am primit pe drumul meu în viata: tata cu o inima sensibila în fata unor emotii simple, mama cu cinstea ei, sora mea, cu compunerile ei, dirigintele din liceu cu excelenta lui în matematica si organizare, profesoara de literatura cu spiritul ei boem si cu o blândete remarcabila, Cornel care mi-a pus Biblia în mâna altfel decât oricine altcineva, Atillio Dupertuis, profesor la master, modelul meu de profesor, Allison cu autenticitatea ei spirituala absolut inegalabila, Florin Laiu, modelul meu de cercetator plin de solicitudine. Nixon, daca as trece acum de la cele mai mari lectii, la cele mari… ar fi o lista chiar lunga. Multumesc de întrebare.