februarie 9th, 2009 
daniel Sa-i zicem GLOSA – pentru „vechituri”
De când ne stim suntem la fel de-n alta vreme
La fel de multi, la fel de singuri, noi cei noi
Când ne-am nascut am început muri si geme
Pornim de fapt numaratoarea înapoi.
Si ce s-ar cuveni ma rog a se-ntâmpla
Sa nu mai fim ce-am fost în mezozoic?
Daca si-atunci si-acum tot ne-nteles urla
Visam la viitor iar azi doar la trecut eroic!?
Eu cred ca mâine voi fi fost la fel ca ieri
Acelasi eu umbrit de poate înca-o seara
Îmbatrânit de-atâtea viitoare primaveri
Si prafuit precum statuile de ceara.
Ma voi simti la fel de prafuit pe dinauntru
Cum am tot fost de-un secol si ceva
Dar nimenea nu stie daca plec ori intru
Nici daca gem pe-o treapta undeva.
Asa ca vezi, stimata „vechitura” cum îti spui
Ne nastem vechi, pensionari din prima zi.
Iar daca Dumnezeu n-ar rezidi ceva oricui
Noi, noi, probabil niciodata n-am mai înfrunzi.
Ca mântuirea si credinta, daca-am spune drept
Nu stau în ceea ce as face eu sau tu vreodata
Ci sta în Dumnezeu; ce face El e întelept
E ca o floare care trebuie primita si udata.
Posted in 
f adevarat…valabil pt toti…F frumoasa si sugestiva poezia…
stimata `vechitura` ai o dedicatie si nu numai tu
Multumesc. O sa recitesc si-o sa revin poate mai tarziu cu vreun comentariu ceva mai inteligent.
Se vede ca inteligenta mea nu e gata sa dea afara, deoarece am un ‘crocodil’ urcat in capul meu, pus pe harjoana.
Nimic nu e verde daca nu uda Cineva, ai dreptate, imi par extraordinare aceste ultime 2 versuri. Totul e ca-ntr-un film alb-negru, posac si searbad, doar ultimele versuri aduc ideea de verde, de prospetime, de crestere si vioiciune. M-ai ajutat sa am o noua perspectiva si iti multumesc pentru asta. Aveam impresia ca daca sunt stersa de praf, iese la iveala o bijuterie ca cele de argint, patinate
Totusi raspund acum, pentru ca nu stiu cand voi mai avea ragazul sa intru pe blogul tau si nu pot sa nu te respect.
Ma mira ca ai ales sa scrii despre vechituri prafuite pe dinauntru. Imi dau seama ca vechitura poti fi chiar daca esti cel mai prezent membru al bisericii,chiar daca ai 17 ani, chiar daca te simti proaspat si deosebit.
(scuze, nu mai pot nici o secunda sa stau sa continui ideea)
…pe cand, de fapt, nu sunt nimic fara El. Si, decoamdata, sunt fara El. L-am pierdut pe undeva, prin trecut…
PS: as prefera sa nu mi te mai adresezi cu ’stimata’(chiar daca e posibil sa ma stimezi, dar deocamdata n-ai pentru ce
). Multumesc