Zodia ca-nCER-ului
Sau  Vremea DUCĂ-i Vodă

Pentru unii, puțini, extrem de puțini este ca-n cer. Pentru alții, extrem de mulți, este ca pe vremea lui ”ducă-se”.
Pentru cine e cer? Cine să-i ducă? Pe cine?

Suntem ca vulpile lui Solomon, cineva ne prinde, ne leagă prin diverse conexiuni, apoi dă foc între noi. Ceea ce urmează este simplu de constatat, distrugere, pârjol, catastrofă. Un foarte sadic joc în care mor toți jucătorii uciși de chiar incendiul provocat tocmai de ei înșiși.

Privit de aproape nu se vede decât furia, încruntarea, competiția supraviețuirii, nu se aud decât gemetele luptei, trăsnetele nervilor și ale nerăbdării, nu miroase decât a pustiire.
Privit de la distanță, se vede un glob , fost albastru, acum un vulcan în erupție, o erupție dinspre toate punctele cardinale. Un tăvălug ucigător care deformează, uniformizează, otrăvește, provoacă și apoi sare în aer.
Oamenii se comportă ca și condamnații din camerele de gazare, luptă, se sfâșie, desființează reguli pentru visul unei secunde în plus.

”Ei sunt cei răi.”
”Ceilalți sunt nervoși, nerăbdători.”
”Dacă alții nu ar fi așa insuportabili.”

Acesta este fondul scuzelor mele. Prin acești avocați mă disculp. Cu aceste slogane mă blindez  și în spatele lor ascund ochii mei cei aproape sinceri și conștienți că nu pot privi în ochi pe ceilalți. Dacă aș privi decoperit mi s-ar vedea furia, m-ar trăda licărul duplicității, aș fi decodificat și vulnerabil.

Mă uit la bruma de elan, de speranță, cu care începem călătoria și acum. Avem planuri: să finalizez ori să dezvolt un proiect; să clarific o  incertitudine; să recuperez ceva pierdut ori să câștig ceva visat. Proiecte. Acum totul, chiar și un buchet de flori este un proiect.
Cum să mai încep ziua, ca un nene(Șchiopoaia) cu ținta utopică de a face măcar un bine? Cum să fac un plan din a nu tăia calea nimănui într-o zi? Ce mare lucru ar fi să nu telefonez doar din datorie comercială, ci un telefon pe zi să fie de simplă încurajare, simplu salut al cuiva?

Zodia în care rătăcim este în cea mai mare parte făcută de mine. Eu nu-mi mai permit, nu-mi mai ofer bucuria, sentimentul plăcut al gestului mărunt, al amabilității la colț de raft sau a unei secunde de răbdare într-o intersecție nebună. Eu categorisesc pe toți ceilalți ca fiind vinovații pe care aștept să vină un voievod care să-i ducă pe pustii.
Vremurile în care trăim nu sunt cu nimic mai sărace, mai nedrepte, mai ciudate decât vremea bunicilor sau altor ai noștri. Doar noi alegem filtrele prin care decidem că mai bine ne distrugem reciproc decât să ne oprim și să stingem focul dintre noi.
Nu cred în politicieni. Nu cred în vrăji. Nu ascult promisiuni. Nu mă uit spre marile puteri.
Mi-e dor de mine, cel  de dinainte.  Cred că și lui Dumnezeu.