Mereu facem cunoștință cu persoane. Adunăm în memorie chipuri. Dar niciodată nu am făcut cunoștință cu ea: mama. Înainte de a ne vedea chipul nostru și cu mult înainte de a ști ce este o oglindă o vedem pe ea. La început nici măcar nu realizăm că noi  nu suntem ea. Ea este chipul din oglindă, pentru că e de fapt oglinda. În ochii ei vedem lumea, soarele, chiar și când e noapte. Nu știu dacă din pricină că o vreme am fost parte din ea sau pentru că nimeni nu ne  ține  în palme ca pe ceva așa de scum, cum o face ea, dar este sigur că  rămâne pentru  noi un ceva nedefinit, dincolo de dicționar.
Îi oferim flori, dar realizăm că pentru ea cadourile noastre sunt  așteptatele pretexte pentru a ne mai dărui la rândul ei încă ceva. Parcă este o inepuizabilă fabrică de daruri. Fiecare gest, fiecare șoaptă , orice sacrificiu este necântărit, fără înregistrare în contabilitate, aproape inconștient; pare a fi  prioritate zero, scop în sine. Din clipa în care  venim pe lume devenim pentru ea  rostul principal al vieții. Orice a fost mai înainte, orice urmează, este sub acest  rost. Nici nu realizăm că din această pricină, ea nu cere plată, nu contabilizează donații; că din pricina imensei iubiri, uneori exagerează, poate fi posesivă, sâcâitoare, luptătoare, bogată, îndrăzneață, ne protejează de orice și oricine dă semne de pericol.
O poți ignora? Te poți supăra pe ea? Ar fi posibilă o separare?(poate de la noi spre ea dar dinspre ea spre noi cu nici un chip).
Ea nu taie de pe listă, nici atunci când minte că ar face-o. Din prima clipă și până la capăt va fi de partea noastră. Devenim instinct, devenim logică, devenim univers pentru ea.
Dacă ar trebui să fim drepți și cinstiți, poate un dram mai puțin ”duri”, ar trebui să recunoaștem că, dacă noi suntem universul ei, atunci ea este centrul universului; fără ea galaxia ar fi pustie. Dumnezeu i-a dat energia și puterea prin care ține totul ca o neînțeleasă gravitație.
Așadar, de 8 martie, de orice altă zi, merită o floare; merită strălucirea pe care inima noastră o poate întoarce ca o reflexie a privirii ei.