Acum două săptămâni mi-a fost dat programul peste cap. Tocmai am aflat că ziua s-a scurtat cu o milisecundă. Deja am rechemat în laborator toate agendele, mă confrunt cu dificultatea reprogramării evenimentelor, sunt copleșit nu-mi dau seama cum voi redobândi echilibrul când la fiecare zi va trebui să iau în calcul această colosală pierdere și apoi, mă întreb: dacă mergem în acest ritm, unde vom ajunge?

Nu-i așa că mă credeți un pic dus, dacă frământările mele și-au găsit această temă?
Și totuși, cabinetele savanților prezentului, și, mai mult decât ei, redacțiile ziarelor speriate că adulterul nu mai e vandabil și crima nu mai impresionează, aceste așa zise ”media” fac din,pe bună dreptate, țânțarul milisecundei lipsă, adevărat armăsar de presă. De ca și cum asta e marea noastră problemă. De parcă nimic din toate câte vin și câte trec nu mai este demn de prima pagină. Din fericire e comică această impotență a mass-mediei, dar din păcate, este și emblematică pentru că așa arătăm noi acum. Pornesc de aici pentru câteva gânduri mai departe. La urma urmei timpul este descompus în ani, trimestre luni zile ceasuri, secunde și milisecunde doar de noi, muritorii, probabil pentru că spaima de a ne număra viața doar în ani atât de puțini ne-a determiant să căutăm subdiviziuni. Ceea ce este unic la timp este că noi oamenii oricât de deștepți și orice născocire am face noi nu putem crea timp așa cum nu putem da viață. Timpul, ca și alte creații, este produs numai și numai de Dumnezeu. Dumnezeu poate produce timp, chiar dacă eu nu îmi pot explica. Așa se face că, deși uneori viața unora dintre noi pare logic, științific, sfârșită, Dumnezeu alege să mai adauge timp. Există cazuri în Sfânta Scriptură când Dumnezeu produce și intercalează niște ore în progarmul unei zile în așa fel încât nu dereglează nimic. Eu nu pot economisi timp, nu-l pot depozita; e ca si cum aș vrea să depozitez vântul dar vântul odată oprit undeva încetează să mai fie vânt. Pot însă converti timpul în fapte, gânduri gesturi alese. Pot folosi eficient sau neglijent. Pot risipi timpul. Nu pot depozita nici o secundă, dar o pot risipi foarte lesne. Privind timpul constat că Dumnezeu și-a ales să se ocupe de timpul Lui care se concretizează în ziua nașterii, ziua morții, ziua îndurării a cercetării, a judecății( toate își au vremea lor)Acest timp este al Lui. Dar el îmi oferă și mie niște timp: ”ți-am dat 6 zile să-ți faci tot lucrul tău”, ”o dacă ai fi cunoscut vremea cercetării”; ”învață-ne să ne numărăm bine zilele”

Dincolo de ironie, chiar nu mă îngijorează redimensionarea timpului, dar exagerările cu orice prilej, și comutarea atenției de la esență la fleacuri oricât de științifice, asta mă pune pe gânduri. În rest, nu prindem noi ziua cea atât de scurtă încât să o măsurăm cu umbra unui băț înfipt în planetă.