Rămân copil

Când m-am trezit tu mă vegheai de-o veșnicie
De parcă dinainte de-a mă fi născut mă cunoșteai
Parcă  din totdeauna Cerul te dăduse mie
Când nu venisem încă iar tu mă așteptai.

N-am întrebat nicicând ce ești de unde vii
Tu ești  așa cum este viața,  fără protocol
Ești strălucire-n zori și-n beznele târzii
De parcă-n fiecare zi dai singură pământului ocol.

N-am înțeles de ce nu-ți obosește mângâierea
Și nici din ce izvor aduni  tăcerile mereu
Și numai tu găsești fără oprit,  egală  cu durerea
Puterea de-a iubi  când ceasul cade greu.

Pe semne că ascunzi din Dumnezeu ceva
Ori tu te-ai cuibărit în El de neștiută vreme
Te văd cum mă veghezi   când trece careva
Când mă opresc te simt cum inima-ți se teme.

Și porți  pe umeri drumul să nu mă rătăcesc
Tu vrei să trec prin stele, iar  văile să-neci
Să nu văd  suferințe în tine cât  lovesc
Să aflu numai  bine prin lumea-n care-mi treci.

Când m-am trezit eram  ca tine dragă mamă
Dar  vreau să știi că pentru veci rămân copil
Să tot aud iubirea-ți cum mă chiamă
Să-I mulțumesc lui Dumnezeu, cu ruga mea umil.

Tu nici nu știi

Tu nici nu știi că ești un înger, mamă
Și palma ta cea mirosind a trudă e un cer
În ochii tăi mi-e noaptea fără teamă
În palma ta văd  galaxii de peste efemer.

Tu nici nu știi că glasul tău e-al Lui
Ești și chemarea și răspunsul de la Dumnezeu
Ești steaua mea, deși poți fi a orișicui
Ești darul neegal și te-am primit doar eu.

Tu nu te schimbi odată cu planeta
În sine tu ești ca un univers neplanetar
Tu nu ai sori și nu predai nicicând ștafeta
Îl porți pe Dumnezeu la mine pe hotar.

Tu ești și vie și neîndrăznita mea icoană
Un soi de răsărituri ningând peste amurg
Ar nămeți de lacrimi în primăvara pământeană
De nu ai fi căldura mea în toate câte curg.

Fără să vrei ești pe vecie  numai mamă
Din clipa când întâi m-ai alintat divin
Nu ai ceva mai nobil mai demn să ai în seamă
Să fii cu Dumnezeu iar eu la voi să vin.

Unicitate

Inca de-atunci, din mâinile Ziditorului, ai fost mai mult decât lut. Ai fost răspunsul. Privirile te căutau ca pe o jumătate de vecie. Fără tine nu era bucurie, fără tine nu era odihnă,  fără tine pământul  se rotea în gol. Dumnezeu, cu mâinile Lui au strălucit minunea chipului tău, te-a zidit sub soare ca o cale ce duce spre acasă al oricui. Tu ești acasă, cu glasul, cu răbdarea, cu adierea de tihnă. Veacurile de noapte te-au mințit făcându-te inegală, slabă, învinsă. Dar Fiul lui Dumnezeu a murit întâi pentru tine. Într-un fel te-a creat a doua oară. Acum veșnicia e drumul de sub pașii tăi. Nici o primăvară nu seamănă cu asta, nici un pas nu a fost vreodată mai nesfârșit, ești mult mai mult decât egală; ești unică.

Nu primăverile

Nu primăverile sunt ziua ta
Nici  florile nu-s marea ta răsplată
Nu poate nimeni steaua ta purta
Tu nu doar strălucești o nestemată
Tu ești chiar galaxia ce va sta.

Tu nu ai preț în ochii nimănui
Și nimeni nu te cumpără  pe tine
Tu nu ești de vânzare veacului
Ești fiica Celui ce te ține
Ca o comoară dată orișicui.

Să nu te schimbi, să fii la fel
Trăiește, simte, luminează
Rămâi  un dar cu veșnicia-n el
Ca soarele pe bolta de amiază
Căci Dumnezeu e singurul tău țel.